Blog | Birourile-cameleon aduc echipele împreună
Articole Design Interior. Blog.
Totul a pornit anul trecut, cu un brief în care clientul își dorea un spațiu de birouri ușor de modificat și adaptat pentru mai multe echipe, fără însă a modifica prea mult din ambient. Fără alte adăugiri, echipa White Dot Design a spus DA! provocării, iar rezultatul final îți puteți vedea în următoarele rânduri.
Se spune că în design, cu cât limitările legate de spațiu, buget, folosință etc. sunt mai mari, cu atât designerii sunt mai concentrați pe găsirea unor soluții pe cât de creative, pe atât de practice și inovative. Iar odată cu preluarea proiectului pentru digitalpub, designerii noștri au fost puși în fața unei provocări – aceea de a crea un spațiu de birouri modern, care se poate adapta oricăror cerințe de lucru în echipă și care nu alterează perimetrul inițial.
Așadar, pentru acest proiect, designerii White Dot Design au creat o zonă de birouri interșanjabile, ușor de mutat și aranjat, care pot fi folosite atât individual, cât și ca spațiu de co-working și ședințe. Versatile și dinamice, birourile nou-create schimbă în orice moment aspectul spațiului, păstrând totuși intacte elementele inițiale.
Despre cât este creativitate și cât este respectarea unor norme în amenajarea de spații pentru birouri, Anca ne spune:
Cred că important este bugetul și dorința clientului. În general fiecare design are o poveste și depinde de cel care are un birou ce și cât vrea să povestească. Cred că oamenii care au birouri vor în general să păstereze o imagine, nu neapărat să spună o poveste.
Ideea de flexibilitate, implementată pentru cei de la digitalpub se va regăsi și în 2016 în amenajarea de birouri, pe lângă cea de confort sporit, relaxare și un sentiment de „acasă”. De asemenea, culorile folosite în spațiile rezidențiale vor fi tot mai des folosite și în amenajarea birourilor, completează Anca, fapt pentru care pășim cu încredere și multă inspirație în noul an.
*Designul digitalpub este unul dintre diversele proiecte White Dot Design, pe care le poți vedea mai pe larg, aici. Dacă ți-a plăcut acest concept și îți dorești unul la fel de creativ, te așteptăm să ne scrii la info@whitedotdesign.ro.