Midj
Canapele / Mobilier Living, Furnizori, Mese & scaune

Începând din 1987, un brand bazat pe identitatea vizuală a nordului Italiei, Midj este o afacere de familie ce pune accent pe tradițiile meșteșugărești tipice regiunii Pordenone. Piese de mobilier create special pe ideea de versatilitate și adaptabilitate în orice mediu - fie rezidențial sau HoReCa - însă cu amprenta specifică Midj.
Colecțiile de mese și scaune Midj poartă cu mândrie eticheta „for every environment” – concepute pentru a putea fi la fel de utile și la fel de atrăgătoare atât în spații comerciale precum restaurante, cafenele sau recepții office, cât și în sufrageria sau bucătăria ta. Această pasiune pentru versatilitate le-a adus designerilor Midj numeroase premii importante în lumea amenajărilor interioare – Red Dot Design Award 2021 pentru canapelele Area, Edward Haimsohn Award 2017 pentru șezlongul Apelle, German Design Award 2021 pentru masa de dining Clessidra și scaunele tapițate Pippi.
Datorită succesului răsunător în amenajările HoReCa, atât în Italia cât și la nivel global prin rețeaua de distribuitori autorizați, Midj a extins catalogul de produse cu accesorii precum: oglinzi de design, corpuri de iluminat și biblioteci. Astfel, brandul este capabil de a furniza soluții complete pentru designerii care apelează la sprijinul acestora în proiectele de amenajare eclectice din toată lumea.
Un ajutor enorm pentru proiectanți este faptul că fiecare colecție Midj oferă posibilități aproape nelimitate în alegerea structurii, materialelor și a culorilor obiectelor. De aceea Configuratorul este o unealtă extrem de utilă, permițând designerilor să exploreze noi combinații și posibilități.