VIZITEAZA-NE

Hai sa discutam despre proiectul tau de design interior!

STUDIO TIMISOARA

Str. Scolii Nr. 2A
M: + 4 0723 124 634, T: +4 0732 402 631,
E-mail: info@whitedotdesign.ro

Blog | White Dot Design la Salone del Mobile 2018

Articole Design Interior. Evenimente.

Dimineața zilei de Marți 17 Aprilie, locația – Milano Rho Fiera. Porțile se deschid pentru a începe ediția cu numărul 57 a celui mai prestigios și popular târg de mobilier de pe glob. Pe parcursul următoarelor 6 zile, peste 430.000 de oameni din 188 de țări vor vizita pavilioanele de Mobilier & Accesorii, Luxury, dar și EuroCucina, Bagno și SaloneSatellite.

1841 de expozanți din Italia și alte 33 de țări (27% externi) au pregătit minuțios standurile pentru a întâmpina iubitorii de design cu cele mai noi colecții lansate, dar și variante reimaginate ale unor creații clasice. Noi culori, noi materiale, noi texturi!

În imagine, noua variantă a scaunului 1085 de la Kristalia (creat de Bartoli Design)

La fel ca în 2016, am participat și noi la Salone și vă prezentăm cele mai frumoase și interesante imagini din cadrul vizitei (galeria completă de imagini o găsiți la sfârșitul paginii).

Ziua 1 – Mobilier de exterior și inovații de interior

Standuri de excepție – Jonas Ihreborn, Lago, EGO Paris, Vondom

Cele mai impresionante standuri văzute de noi în prima zi au fost cu siguranță ale producătorilor de mobilier pentru exterior, care au captivat privirile și ne-au dus pe toții cu gândul la vară! Scaunele și mesele prezentate de producători precum Vondom au atras atenția prin finisaje noi ultra-lucioase, pe când atenția principală la canapele și fotolii a fost asupra caracteristicilor tehnice deosebite ale textilelor.

Nume mari în istoria de design a Italiei – Lago, Miniforms, Kristalia – s-au întrecut în amenajarea unor standuri de excepție, cu produse unice și expresive. Exemplul perfect îl reprezintă patul „plutitor” Flutta de la Lago, care are structura sprijinită într-un singur picior, oferind un aspect minimalist și ultra-modern. Participanții la târg s-au grăbit să prindă imagini frumoase cu aceste produse de impact, iar expozanții erau prezenți pentru a oferi demonstrații ale noilor colecții și design-urilor inovatoare.

În imagine, patul Flutta de la Lago (creat de Daniele Lago)

Tot în standul Lago am descoperit acest dulap superb cu uși glisante din material textil pe care cu siguranță „trebuie să vezi ca să crezi”.

Ziua 2 – Creații de lux, potrivite oricărui stil

Standuri de excepție – Bentley Home, Fendi Casa, Meridiani, Bonaldo

Cozile lungi de la intrările în standuri indicau o curiozitate mare spre anumite branduri, în special din partea participanților care se aflau prima dată la Salone. O mare majoritate a expozanților din halele Luxury au acces doar pe bază de carte de vizită și intrare separată pentru parteneri curenți, așadar este de înțeles interesul crescut al vizitatorilor din țări străine față de aceste standuri.

Unii producători de prestigiu nu permit fotografierea colecțiilor expuse în interiorul standurilor, urmând să lanseze fotografii oficiale în următoarele săptămâni. Însă noi putem să vă oferim câteva imagini inedite din cadrul standurilor noastre preferate (în galeria de la sfârșitul articolului).

O interpretare greșită asupra interioarelor „high-end” (de lux) este că sunt create cu unicul scop de a fi de lux, pe când scopul real este de a fi realizate printr-un proces manual de către experți, în ideea de a obține un produs finit excepțional din materiale brute de top. Acest lucru a fost evident pentru oricine a vizitat unul dintre standurile Meridiani, Bentley Home sau Bonaldo.

În imagine, canapeaua Harold de la Meridiani (creată de Andrea Parisio)

Ziua 3 – Tehnologii noi de bucătărie și tendințe actuale pentru băi

Standuri de excepție – Valcucine, Stosa Cucine, ArlexItalia, Irsap

Pe principiul „detaliile fac diferența” am pornit în călătoria prin halele EuroCucina, pentru a căuta cele mai noi soluții pentru bucătării. Direcția generală a producătorilor de mobilier de bucătărie și electrocasnice din cadrul târgului a fost clară – minimalism, varietate de culori și eficiență în stocare.

Corpurile de bucătărie cu deschidere inedită și cu ajustare în funcție de lumina dorită au făcut furori printre vizitatori în standul Valcucine, probabil cel mai aglomerat stand din pavilionul respectiv. Un clip video scurt cu demonstrația utilizării acestora:

Finisajele au fost de asemenea extrem de importante pentru vizitatorii standurilor de bucătării. În stil tipic Italian, marmura este încă cel mai popular material pentru topurile de insulă, însă cuarțul și chiar betonul au reușit să demonstreze versatilitate și eleganță, chiar dacă sunt mai puțin utilizate.

În ceea ce privește partea de electrocasnice, brandurile de tradiție precum SMEG, KitchenAid sau SubZero/Wolf au furat toate privirile prin standuri atractive, luminoase și cu demonstrații în timp real al cuptoarelor, hotelor sau plitelor cu inducție. Desigur, aceste demonstrații au fost acompaniate și de mici degustări de la care nu ne-am abținut și noi 🙂

Pavilioanele dedicate Bagno au cuprins atât producători de mobilier de baie, cât și nume importante în baterii, spa&wellness, obiecte sanitare și accesorii. Colecțiile de mobilier de baie preiau în continuare inspirație din natură, prin abundența de finisaje din lemn și forme neconvenționale pentru chiuvete și alte elemente.

Producătorii de baterii s-au întrecut la capitolul diversitate, creând modele cât mai viu colorate și cu caracteristici neobișnuite, precum modelul Slim de la Cisal sau dușul freestanding 695 de la Newform. Tendințele actuale prezentate la târg au fost bateriile cu finisaje mate, negru sau alb, în funcție de mobilierul de baie ales. Numărul acestora a fost probabil mai mare decât cel al finisajului clasic cromat, ceea ce înseamnă că vor deveni din ce în ce mai populare.

În imagine, bateria Slim de la Cisal

La accesorii de baie, producătorul german Decor Walther este încă în top, cu piese de design moderne și elegante, potrivite oricărui stil. Dacă ați petrecut vreodată o noapte într-un hotel de 4 stele din Europa, probabil ați făcut cunoștință cu produsele lor deja.

Însă cel mai impresionant obiect din cadrul târgului de baie a fost pe departe noul model de calorifer Orimono de la Irsap. Inspirat din stilul Japonez de baie, Orimono are un design armonios și extrem de atractiv, disponibil în mai multe variante de culoare. Pe când toate caloriferele din prezent sunt create din materiale reci, Orimono întoarce această idee prin folosirea finisajului textil realizat din 90% lână naturală de la Kvadrat.

Un obiect cu adevărat deosebit care merită aprecierea noastră.

Ziua 4 –  Întoarcerea la mobilier + branduri familiare

Standuri de excepție – SOVET Italia, Novamobili, Alf DaFre, Agrippa

Ultima zi a noastră la Salone del Mobile 2018 a cuprins în mare parte vizitarea standurilor de mobilier de living și dormitor, adică principalul punct de atracție al întregului eveniment în opinia marii majorități a vizitatorilor.

Standul Caccaro ne-a oferit o inițiere în sisteme de închidere și glisare moderne, perfecte pentru mobilier de dressing. Dressing-ul a primit o atenție deosebită în această ediție, majoritatea standurilor de mobilier având despărțitoare de spații realizate din dulapuri de sticlă cu expozitoare de haine, papuci sau alte accesorii.

De asemenea, o temă comună pentru toate standurile de mobilier au fost oglinzile freestanding sau seturi cu forme inedite, precum următoarele exemple de la Agrippa și SOVET Italia.

În imagine, oglinda freestanding Love Me Do de la Agrippa (stânga) și oglinzile de perete Clessidra de la SOVET Italia

FuoriSalone – Milano își deschide toate porțile!

În tot acest timp în care este deschis Salone del Mobile, în Milano este organizat Design Week cu nenumărate activități în showroom-uri, galerii de artă și expoziții în aer liber. Iar tot ceea ce ține de mobilier și nu aparține de târg, se încadrează la FuoriSalone (trad. „în afara salonului”).

Printre multele invitații primite anul acesta, un eveniment deosebit la care am avut onoarea să participăm, a fost cel organizat de Talenti Outdoor Living, în curtea Palatului Cusani din inima districtului de design Brera. Evenimentul a fost atât unul de prezentare a tuturor colecțiilor de mobilier de exterior Talenti, cât și de expunere a ideilor din spatele acestora – relaxare, bună-dispoziție și socializare.

La fel ca data trecută, Milano a fost o experiență absolut inedită, prin mulțimile de oameni reuniți sub aceeași pasiune arzătoare de design. Încheiem cu o mică galerie foto cu produsele și standurile noastre preferate.

Pentru informații legate de brandurile/produsele menționate mai sus, ne puteți contacta chiar aici!